miercuri, 10 noiembrie 2010

Reactia Presedintelui Crin Antonescu cu privire la apelul facut de Basescu azi in Parlament

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a admis că România se află într-o situaţie grea şi a spus că fiecare partid politic are obligaţia de a căuta soluţii pentru a ieşi din această situaţie. Antonescu a spus că partidul său are un alt înţeles al termenului "interes naţional" decât preşedintele Traian Băsescu care "confundă în mod repetat şi foarte grav interesul naţional cu interesul politic personal al domniei sale, al camarilei care îl înconjoară şi al Partidului Democrat pe care îl conduce".

"Interesul naţional nu poate fi contrar interesului milioanelor de cetăţeni ai României, intereselor economiei româneşti, mediului de afaceri, bugetarilor, pensionarilor, tuturor celor care alcătuim această naţiune", a spus Antonescu despre "interesul naţional".

"Domnul Traian Băsescu, în ciuda aerului pe care îl are, este la această oră un om politic slab care nu mai controlează nimic în afară, eventual, de conducerea serviciilor speciale care nu pot ajuta şi nu pot da soluţii pentru marile probleme ale României. Este un om politic care nu mai controlează nici propriul partid, nici propria majoritate după cum s-a văzut clar în repetate rânduri. Nu împreună cu Traian Băsescu se pot găsi soluţiile şi răspunsurile pentru criza românească", a declarat preşedintele PNL.



Antonescu: PNL invită partidele parlamentare la dialog pentru găsirea soluţiilor de ieşire din criză

Antonescu a spus că soluţia ar trebui să vină tot de la partidele politice, care îi reprezintă pe alegători în Parlament, pe care le-a invitat la dialog. Antonescu s-a adresat aici PSD, PDL, UDMR şi reprezentanţilor minorităţilor, pe care i-a numit "reprezentanţi legitimi" ai cetăţenimor în Parlament. El a adăugat că liberalii au convingerea că este nevoie de dialog şi că "acest război politic, din care nu câştigă nimeni şi pierd toţi, trebuie să-şi găsească un capăt". Antonescu a subliniat însă că "ce ne cere preşedintele nu e un dialog autentic, nu e un consens, nu un armistiţiu, ci să votăm orbeşte măsurile şi acţiunile absurde ale Guvernului Boc".

Antonescu a precizat că orice discuţie serioasă între putere şi opoziţie trebuie să pornească de la premisa plecării Guvernului Boc şi identificarea unei noi soluţii de guvernare.

"Este neapărat necesar, ca reprezentanţii acestor partide, să ne aşezăm la masă şi să discutăm cu toată responsabilitatea care sunt marile probleme ale României şi care sunt răspunsurile care se pot da. Să încercăm să găsim, dincolo diferenţelor dintre noi de natură doctrinară, de natură a intereselor strict electorale ale fiecăruia, care sunt punctele de consens şi bazele unui acord pe care să îl putem face pentru ieşirea României din fundătura şi economică, dar şi politică în care se află", a spus Antonescu care a amintit că, încă de săptămâna trecută, a vorbit de intenţia PNL de a invita celelalte partide la dialog în legătură cu aceste subiecte. Antonescu a spus că nu a făcut acest lucru pentru a se substitui preşedintelui, ci din convingerea că e nevoie de dialog, "că e nevoie ca acest război din care nu câştigă nimeni şi din care pierdem toţi şi pierde România să îşi găsească un capăt".

"Dar acest capăt nu poate fi ceea ce ne cere nouă preşedintele Băsescu. Şi anume să demisionăm de la obligaţiile nostre de partide politice de opoziţie şi să ne comportăm cam cum s-au comportat cei din PD la moţiunea de cenzură. Ceea ce ne cere preşedintele nu e un dialog autentic, nu e un consens, nu e un armistiţiu, ci ne cere pur şi simplu să votăm măsurile şi acţiunile absurde ale Guvernului Boc. Orice discuţie serioasă între putere şi opoziţie, orice discuţie serioasă între partidele politice parlamentare legitime şi responsabile ale României trebuie, de fapt, să caute o soluţie de guvernare", a punctat Crin Antonescu.

În privinţa deblocării activităţii Camerei Deputaţilor, Antonescu a identificat soluţia: retragerea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al acestui for. "Când e vorba de funcţionarea normală a uneia dintre camerele Parlamentului, Camera Deputaţilor, să plece din punctul în care preşedintele acestei Camere, doamna Roberta Anastase, se retrage. Numai astfel putem să discutăm şi să căutăm soluţii împreună", a spus Crin Antonescu.

Crin Antonescu a afirmat că PNL este gata de discuţii "serioase, de fond despre adevărata reformă, despre reconstrucţia statului, despre soluţii serioase de ieşire din criză, despre debranşarea clientelei politice de la resurse şi despre, dacă se poate, un nou pact de comportament, de atitudine şi de principii între toate partidele politice parlamentare".

http://www.realitatea.net

Niciun comentariu: